Au rămas...

Fire de nisip și pene de păun...

atât au mai rămas...

Fire de nisip împrăștiate prin lume, 

căutându-și locul în inimi străine,

plutind pe meleaguri unde nu-i soare,

zăbovind în palme neștiutoare.

Pene de păun păstrate - buchete,

frumos adunate, gingaș cu panglici legale...

Ai plecat...

Fir de nisip gând cu gând s-a făcut...

...șoaptă cu șoaptă nerostită nicicând...

Vise și vise ce formă prin glas n-au putut lua

s-au strâns aievea pe canapea,

au suflat unul spre altul ca-ntr-un ritual,

au rostit un descântec aproape barbar

și au plecat

pe aripi de briză,

pe cântec de vele,

în ritm de furtună,

purtate spre inimi străine.

Și n-ai promis nimic - 

Ce te-ar fi putut întoarce din drum?!

M-ai lăsat ... ai lăsat tot ...

undeva în trecut...

undeva departe...

Amintiri calde, vorbe dragi, atingeri duioase...

Ai dat drumul mâinii mele și te-ai dus,

dar căldura atingerii a rămas aici...

și primul sărut în ploaie, sub tei

și poveștile de pe banca din parc

și ciocolata caldă vărsată pe masă

și stropii de ploaie

și săruturile de pe frunte

și ultima îmbrățișare 

...

au rămas toate lângă mesajele din zorii de zi,

lângă urările din miez de noapte - 

frumos adunate, gingaș cu panglici legate

într-o vază veche 

de pe noptieră.