Bine ai venit, noiembrie! Bine ai venit, lună a oamenilor pierduți printre visuri și frunze de nuc. Mi-ai lipsit mult.. Mi-era dor de copacii goi și de adierile tale de vânt. Mi-era dor de gustul vinului crud, de aroma merelor coapte, de mirosul crizantemelor și de covorul galben-arămiu de pe pavaj. Mi-era dor de sfârșit de toamnă, de scorțișoară și de colinde de Crăciun.
Se-apropie iarna... Simt o nevoie nebună de ploi torențiale, apoi de alb. Vreau să simt binele în mine; în inimi străine. Vreau să dăruiesc zilnic ca-n Ajun de Crăciun; vreau să-mi reîncarc iar bateriile cu ceva din spiritul nemuritor al iernii. Vreau să mă pierd în decor, să simt tot ce-i pur pe Pământ în vene; vreau să umplu iar cutia cu speranțe.
E vremea... Acum e vremea să redefinim din nou speranța, bunătatea, dorința de a trăi frumos, pasiunea, împlinirea. Simt că nu simt destul, simt că aștept prea mult de la soartă, simt că se spulberă principii și crezuri de pe-o zi pe alta și simt că nu mai știu... că nu mai știu să lupt. Avem nevoie să luptăm pentru ceva... Am nevoie să lupt pentru visuri, pentru zile frumoase, pentru încă o noapte în care mă trezește amintirea ochilor lui.
E timpul ca bunătatea să renască...
Tu ce dorință ai de Crăciun? ... Eu vreau să stau la un pahar de vin cu soarta și să-i spun că va dansa după cum trag eu sforile, dar oare n-aș minți-o? Așa că mă mulțumesc cu două grame de bunătate, o picătură de fericire și o șapcă gri, să îmi ascund privirea când mă holbez ore întregi la el.
Tu simți magia iernii? ... Eu deja fredonez colinde. „All I need for Christmas is you” normal... Și el probabil că vrea Iphone X, o mașină nouă și zero restanțe, dar fiecare cu sărbătorile lui...
Și parcă toate firele de praf grăiesc o poveste de iarnă, parcă fiecare atom de materie se îndreaptă către aceeași destinație finală... Deja încep să mă întreb unde e reclama de la Coca-Cola și de ce nu mai simt mirosul gutuilor de pe birou, dar despre nerăbdare vom mai scrie cândva romane.
E anotimpul celor cu un picior în groapă și visuri deasupra norilor. E anotimpul celor care vor spera mereu că ei pot fi schimbarea pe care o doresc în lume. E anotimpul inimilor curate și minților frământate de griji; e anotimpul sufletelor frumoase.
E timpul să ne pierdem într-o carte buna: poate versuri, poate o poveste polițistă sau într-o melodie profundă în care ne regăsim din când în când.
A-nceput deja anotimpul visătorilor, al sufletelor rătăcite printre ultimele frunze de tei, cu ochii după luna plină; e vremea ceaiului de portocale sorbit în fața focului. A sosit clipa celor fericiți să dansese în ploaie, celor ce dăruiesc zâmbete în loc de bârfe amare, celor ce speră până la ultima suflare, celor ce pot fi fericiți fără bani în buzunare.
Acum e momentul pentru o schimbare; acum e momentul în care magia mai poate renaște din sufletele noastre aproape pierdute printre păcate. Acum încă mă mai întreb ce doare mai tare: superficialitatea de care mă împieduc la tot pasul sau nepăsarea lui...
Comentarii
Trimiteți un comentariu