Prăbușire

Vis, realitate, mister,

... incertitudine...

Nebunia înconjoară totul,

haosul renaște în sunete,

în forme difuze,

în culorile aurei tale.

E incă liniște...

marea e mai calmă

acum;

inima ta nu.

Arome de salvie,

puțin ghimbir;

mi se face rău.

Perna încă mai miroase

a iasomie...

Amintirea e încă vie.

Încă n-a pierit...

de tot.

Sticlele stau lângă pat,

pe podeaua rece;

îneacă-ți deșarta

suferință

în apă,

de` poți.

În amurg se aud cocori.

Parcă e basmul vechi,

uitat de mult,

smuls din decor.

Trompetele cântă iar,

amar;

maci se scutură,

în lan de grâu,

în galben pur

pătat de sange.

La casa cea veche

s-au spart multe geamuri,

s-a luat și vopseaua,

a căzut tencuiala -

alt suflet fără de haină,

fără armuri.

Icoana se clatină

în cuiul cel șubred;

în ce crezi tu, minte?

în ce crezi tu, suflet?

Peretele-i gol, tablouri

căzut-au din vremuri

apuse de mult...

Iar zâmbetul tău s-a șters de pe foaie

și foaia s-a rupt.

Și haos cuprinde

ființa acum,

și perna e scrum...

Și totu-i cenușă.