Ceasuri

Mai ești acolo?

Mă mai auzi?

Unde te-ai dus? Unde te-ascunzi?

Cândva tu cântai la pian

și eu ascultam uimită;

acum nu mai ești;
și ne jucăm de-a v-ați ascunselea;

ne jucăm zi de zi...

Când eu te căutam disperată

în fiecare ceas, 

tu fugeai de mine,

când mă săturam de tine

și te goneam,

tu râdeai de mine;

stăteai și încremeneai secunde

ca să le scurgi în grabă

altădată...

Te-am rugat de mii și mii de ori,

te-am rugat să stai;

ba chiar ți-am ridicat rugăciuni

și totemuri deșarte...

te-am venerat mereu,

până m-ai ascultat.

Atunci am început să arunc cu pietre după tine...

și ai fugit.

După am văzut că lipsesc oameni,

că lipsesc clipe,

că lipsește o parte din mine.

Atunci am decis să te condamn...

să te condamn vinovat de trădare...

și de furt.

Dar cine să te judece?

Când am văzut că îi păcălești pe toți 

mi-am zis că e vremea să se întoarcă roata

și am desenat planuri pe stânci

și pe scoarță de pin...

ca nimeni să nu le zdrobească.

Dar tu, șiret ce ești de când te știu,

tu ai putut,

și le-ai pierdut pe drum.